Poveste - Zana Muntilor

Dragii mei copilasi ce imi asteptati povestile. Din motive tehnice, pentru o perioada, sper cat mai scurta, va voi scrie povestile, si rugati pe mamicile voastre sau pe tatici sa vi le citeasca, dar va dau si un link unde voi puteti auzi povestea. Pana la remedierea problemelor tehnice, va pot doar in acest fel de povestile frumoase pe care le iubiti ata de mult.
http://www.gradinapovestilor.ro/povesti/zana_muntilor.shtml

ZANA MUNTILOR

A fost odata ca niciodata; ca de n-ar fi, nu s-ar mai povesti; de cand facea plopsorul pere si rachita micsunele; de cand se bateau ursii in coade; de cand se luau de gat lupii cu mieii de se sarutau, infratindu-se; de cand se potcovea puricele la un picior cu nouazeci si noua de oca de fier si s-arunca in slava cerului de ne aducea povesti;

De cand se scria musca pe parete,
Mai mincinos cine nu crede.

A fost odata un imparat foarte viteaz; toate imparatiile de prinprejurul imparatiei sale ii cerea sfaturi: atata era de drept si intelept. Cand se isca sfada intre dansii, la acest imparat mergeau mai intai la judecata si, cum zicea el, asa se si facea, fiindca era judecator drept si iubitor de pace. Cand fu aproape de batranete ii darui Dumnezeu un fecior. Nu se poate spune cata bucurie simti imparatul cand a vazut ca dobandi un mostenitor. Toti imparatii vecini i-au trimis daruri. Ei nu mai putin se bucurau ca vecinul lor, care ii ajuta cu sfaturi si povetele lui cele de mult folos, a dobandit fecior.

Dupa ce se mari, il puse de invata carte. El era asa de silitor, incat se mirau dascalii de dansul cum de invata asa repede. Ceea ce invata ceilalti copii intr-un an, el invata numai intr-o saptamana. Ajunsese sa nu mai aiba dascalii ce sa-i dea sa invete. Iara tata-sau scrise carte imparateasca la niste filosofi vestiti ca sa vie sa ispiteasca cu invataturile lor pe fiul sau.

La curtea acelui imparat se afla pe atunci un vanator vestit; si, pana sa vie filosofii cei vestiti, imparatul dete pe fiu-sau acestui vanator ca sa-l invete mestesugul sau.

Dupa ce venira filosofii, invata si de la dansii cate in luna si in soare. Bucuria tatalui sau era asa de mare unde vedea ca fiu-sau are sa fie procopsit ca nici unul din fiii de imparati, incat se uita la dansul ca la soare. Iara el de ce se marea d-aia se facea mai cu minte si mai frumos. In toata imparatia lui si a vecinilor lui imparati, alta vorba nu era decat de intelepciunea si frumusetea acestui fiu de imparat.

N-ajunsese sa-si rasuceasca mustacioara si foile de zestre curgeau de la fel de fel de imparati, care voiau sa-si dea fetele dupa dansul, dara el nu voia sa se insoare asa de tanar.

Intr-una din zile mergand la vanatoare, vazu o turturica, care tot sarea inaintea lui; lui ii fu mila sa o vaneze; el cauta vanaturi mari, fiindca nu se temea de primejdii; era vanator mester si viteaz. In cele din urma, daca vazu si vazu ca tot ii sarea in cale, intinse arcul si dete cu o sageata. El se mira prea mult cum de nu o putu omori el, care era asa de bun vanator, ci o rani putin in aripa, care, asa ranita, se duse de nu o mai vazu. Cum se duse turturica, simti, nu stiu cum, nu stiu de ce, ca ii tacaia inima.

Dupa ce se intoarse acasa, era tot cam gales. Imparatul vazand ca tanjeste fiu-sau cu sanatatea, il intreba ce are, iara el raspunse ca n-are nimic.

Turturica aceea era Zana Muntilor care se indragostise de frumusetea lui. Ei nu-i venea la socoteala sa se arate lui aievea, ca sa-i dea pricina, si d-aia se facuse turturica si ii tot sarea in cale. Nu stia insa cum sa faca, cum sa dreaga, ca sa se cunoasca cu fiul imparatului.

Peste cateva zile de la intoarcerea feciorului de imparat de la vanatoare, o femeie saraca veni la curtea imparateasca sa se bage slujnica si, fiindca tocmai era trebuinta de o gainareasa, o primi.

Curatenia si buna ingrijire ce da gainilor si tuturor paserilor de la cotetele imparatesti ajunsese de poveste. Imparateasa era asa de multumita, incat in toate zilele spunea imparatului cate o vorba buna pentru barbatia acestei femei tinere, dara saraca. Ea si incepuse a se gandi la norocirea bietei femei. Fiul imparatului auzind atatea vorbe frumoase despre gainareasa, voi sa o vaza si el. Intr-o zi, cand imparateasa se duse sa cerceteze gainile si sa vaza de cotete, merse si fiul sau cu dansa.

Gainareasa, cum vazu pe fiul de imparat, isi arunca ochii asupra-i cu o cautatura asa de mangaioasa si asa de plina de dragoste, dara cu smerenie, incat feciorul de imparat se fastaci oarecum, dara isi tinu firea. Simti ca obrajii ii ard, o sudoare rece il trecu, si inima incepu sa-i tacaiasca, de parea ca o sa-i sparga pieptul. El insusi nu-si putea da seama ca ce poate sa fie istoria asta. Pleca ochii in jos, nu zise nici carc, si se intoarse acasa.

Toata curtea imparateasca lua in nume de bine pe aceasta gainareasa, pentru vrednicia si curatenia ei. Ea se purta cu toate slugile cu bunacuviinta, si nimeni nu cuteza sa-i zica nici da-te mai incolo, pentru ca ea nu le da prilej de gluma.

Intr-acestea un fiu al unui imparat vecin, insurandu-se, a fost poftit la nunta si pe acest imparat cu toata curtea lui. Imparatul plin de bucurie merse la acea nunta si lua cu dansul si pe imparateasa si pe fiul sau.

In ziua aceea, cand era cununia fiului de imparat, la nunta caruia merse acest imparat cu feciorul sau, gainareasa se ceru si ea de la vataf sa o lase si pe dansa sa se duca la preumblare. Vataful, cam razand, ii zise: "Ce-i trebuie chelului? Tichie de margaritar". Apoi o lasa. Iara ea, inghitind infruntarea, nu zise nimic si pleca.

Imparatul era vesel peste masura vazand ca din atati feciori de imparati si domni al sau se deosebea prin istetimea, boiul si intelepciunea lui. Toate fetele de imparat ar fi voit sa joace langa el in hora. Cand, deodata, vine la nunta o fata imbracata in niste haine cum nici una din fetele de imparat nu avea.

Cositele ei impletite cu mestesug si date pe spate ii atingeau pulpele si ea era asa de bine facuta, incat ochii tuturor ramase la dansa. Ea cum veni, nici una, nici alta, se prinse langa feciorul de imparat si numai langa dansul juca pana catre seara.

Vorbira, rasera, isi povestira fel de fel de lucruri, dara cam pe sub mana, fiindca-i era rusine feciorului de imparat sa raza si sa vorbeasca asa inaintea tatane-sau si apoi toti fiii de imparati isi dau coate, caci bagasera de seama ca necunoscuta tot langa el juca.

Feciorul de imparat nu mai era al sau. Se mira insusi de schimbarea ce simtea intr-insul, dara nu cuteza sa spuie nimanui. El isi pusese in gand ca, la hora din urma ce va juca, sa intrebe pe aceasta necunoscuta cine era, de unde venea, de este fata ori maritata, si se gandea ca de n-ar avea barbat sa o ceara de nevasta. Cand, pieri ca o naluca.

Feciorul de imparat ramase ca un zapacit. Se intoarse acasa, dara cu gandul era tot la dansa. Tata-sau, vazandu-l tot pe ganduri si trist, nu stia ce sa-i mai faca sa-l inveseleasca oarecum. Cand iata ca-l poftesc la alta nunta de imparat, unde se si duse cu imparateasa si cu fiul sau.

Ca si la cealalta nunta feciorul de imparat juca cu fata cea necunoscuta si frumoasa, care venise si la aceasta nunta si se prinse in hora langa dansul. Dupa multe intrebari, afla de la dansa ca sedea tocmai inspre partea aceea, incotro era imparatia tatalui sau, doara caci nu-i zisese ca sade chiar la dansul. Atunci fiul de imparat ii fagadui sa o duca acasa, daca era singura, si ea priimi. Insa tocmai cand era sa se sparga nunta, ea pieri de langa dansul din hora.

Se intoarsera deci acasa imparatul si cu ai lui, insa fiul lor se topea d-a-n-picioarele si nimeni nu stia din ce pricina. Desi se facuse valva ca feciorul de imparat este indragostit cu o zana, el insa se apara inaintea tatalui sau ca nu stie la sufletul sau nimic. Toti vracii si cititorii de stele se adusera si nimeni nu stiu sa-i ghiceasca raul de care sufera. Unul dintr-insii zise ca e teama sa nu dobandeasca lipici.

Intr-aceasta imparatul fu poftit la o alta nunta de imparat, unde nu voi sa se duca, fiindca inima lui nu era de veselii, ci se ingrija mai mult de fiul sau. Dara daca vazu ca fiul sau atata staruieste, ii facu voia. Acesta porunci la niste credinciosi ai sai ca sa aiba pregatit la indemana cateva cazane cu smoala, sa le fiarba in ziua nuntii si cand va fi inde seara sa astearna pe drum smoala. Dupa ce puse la cale toate astea, se duse la nunta.

De cum incepu hora, fata cea frumoasa si necunoscuta veni ca din senin, si iara se prinse langa dansul.

De asta data era gatita si mai frumos, avea niste haine de la soare te puteai uita, dar la dansa, ba. Juca feciorul de imparat si se uita la dansa ca la un cires copt. Si de asta data o intreba si ea ii tot raspunse cam in doi peri. Ii fagadui si acum ca se va lasa sa o duca acasa.

Cand fu inde seara la hora cea mai din urma, pieri ca o maiastra de langa dansul.

Nu se poate spune cat de mult se mahni el; cazu la pat si zacea, fara sa-i poata ajuta cineva. Tata-sau ar fi dat nu stiu cat aceluia ce ar fi putut sa-i tamaduiasca copilul. Cand iata credinciosii lui venira cu un condur. Maiastra, daca se nomoli in smoala, mai bine lasa condurul acolo decat sa intarzie.

Atunci feciorul imparatului trimise pe credinciosii lui sa umble din casa in casa, si sa puie pe toate femeile sa se incalte cu acel condur, si la care s-o potrivi, aceea sa fie sotia lui. Tata-sau se invoi si el la aceasta otarare. Se dusera deci, credinciosii lui, ocolira toata imparatia, cercara toate femeile condurul, si la nici una nu se potrivi.

Auzind feciorul de imparat una ca aceasta se imbolnavi si mai rau. Apoi porunci ca sa incerce si femeile din curtea imparateasca. La nici una nu se potrivi. Nu mai ramase decat gainareasa, pe care o uitasera; dara imparateasa, aducandu-si aminte de dansa, ii porunci sa se incalte si ea cu condurul. Cand il trase la calcai, pare ca fu de acolo. Era turnat pe piciorul ei. Ea incepu a se vaicara si a tagadui ca nu era condurul ei. Feciorul de imparat cum auzi, porunci sa i-o aduca, si cum o vazu striga:

- Asta este, mama.

Ea, desi tagaduia, dar intetita de rugaciunile imparatului, ale imparatesei si ale fiului lor, in cele din urma marturisi ca ea este stapana condurului.

Dupa ce ii povesti ca este zana maiastra, ca il indragostise de cand il vazuse la vanat, ca el ranise o turturica, si ca acea turturica era ea, si daca nu s-a aratat lui asa cum este a fost ca, de va lua de barbat un om de pe pamant, toata puterea ei piere. Mai spuse ca, spre a-l putea vedea mai adesea, intrase gainareasa la dansii si ca tot ce ea facuse era numai pentru dragostea lui.

Dupa aceea iesi la scara, batu de trei ori in palme, si iata o carucioara, fara sa fie trasa de cai, veni; ea isi lua zestrea numai de scumpeturi dintr-insa, apoi, curgandui siroaie de lacrami din ochi se intoarse si zise feciorului de imparat:

- Iata, pentru dragostea ta, ma lepad de puterea mea cea maiastra, numai si tu sa ma iubesti, precum te iubesc si eu.

Dete drumul carucioarei si ramase langa fiul imparatului, carele in scurt timp se facu sanatos. Apoi facu o nunta d-ale imparatestile si dupa moartea tatalui sau, ramasera ei in scaunul imparatiei, si domnesc si astazi daca nu vor fi murit.

Iara eu incalecai p-o sea si v-o spusei dumneavoastra asa.

Pe curand!