Scufita Rosie de Fratii Grimm

Vezi mai multe din Desene animate pe 220.ro

Hainele cele noi ale imparatului de H.C. Andersen

sursa:www.220.ro

GASCA CU PENE DE AUR

Vezi mai multe video Diverse

Croitorasul cel viteaz 1- desene animate

Vezi mai multe video din Animatie

Vezi mai multe video din Animatie

Hansel si Gretel de Fratii Grimm

Adulti si copii...au ce invata de la aceasta poveste.
Vizionare placuta!

Craiasa Zapezii de Hans Christian Andersen

Dragi copii, pentru ca iarna inca nu doreste sa ne paraseasca, m-am gandit ca un film de sezon, vi-ar fi pe plac. Multe invataturi mai sunt si in aceasta povestire... Aveti doua ecranizari are aceleasi povesti.
O duminica placuta in compania uneia din povestirile ce mie mi-au incantat zilele copilariei.



Vezi mai multe video din Animatie


Vezi mai multe video din Animatie


Vezi mai multe video din Film


Vezi mai multe video din Film

Alice in tara minunilor de Lewis Caroll- audio

Azi va invit sa ascultati "Alice in tara minunilor", intr-o interpretare audio de exceptie. Auditie placuta!


Povesti pentru copii - Alice in tara minunilor
Asculta mai multe audio Diverse

sursa;trilulilu.ro

Pestisorul de aur- de Fratii Grimm

A fost o data ca niciodata un pescar batran, care locuia impreuna cu sotia sa in apropierea tarmului unei mari indepartate. Bordeiul lor era neangrijit si darapanat, iar batranul, slabit de povara anilor, abia isi mai ducea zilele.
Nu mai iesea pe mare, la pescuit, de teama ca n-ar putea face fata valurilor mai puternice. Indraznea doar sa se urce in barca lui veche, legata de o radacina uscativa de pe tarm, de unde isi arunca in apa undita. Prindea doar pestisori mai mici, cu care nu reuseau sa-si potoleasca foamea.
Nevasta lui era o femeie tare rea, infumurata si certareata, mereu nemultumita. Zi de zi se plangea de viata pe care o duceau si nu contenea sa-si invinovateasca barbatul pentru neajunsurile lor. Intr-o buna zi, pescarul isi arunca undita in apa, nadajduind sa prinda cat mai mult peste. Trecu o buna bucata de vreme de cand statea chircit cu undita in mana. Deodata, insa se petrecu o minune: prinse un pestisor mic, din cale afara de frumos si de stralucitor. Nu mai vazuse ceva asemanator: era poleit cu aur.
Pestisorul, cu glas de om, ii ceru pescarului sa-l lase in viata si sa-l arunce in apa. Pescarul era un om milostiv, insa era teama de gura spurcata a nevestei, gandindu-se ca se va intoarce acasa fara hrana. In cele din urma, cruta viata bietei fiinte, hotarandu-se sa o lase sa se intoarca in imparatia apelor.
Pestisorul, drept rasplata, ii promise pescarului ca-i va indeplini trei dorinte. Insa batranelul, trecut prin atatea necazuri, nu mai credea in minuni. Isi spuse doar ca l-ar fi maniat pe Dumnezeu daca nu ar fi crutat viata micului pestisor auriu.
Cand pescarul se intoarse acasa cu traista goala, nevasta il dojeni aspru. Pentru a o imbuna, ii povesti intamplarea ciudata de care avu parte, ba pomeni si de promisiunile pestisorului de aur. Pret de cateva clipe, nevasta lui se arata neincrezatoare; isi spuse ca are un papa-lapte de barbat, mult prea milostiv. Asta trebuie sa fi fost pricina pentru care crutase viata pestisorului. Dar, sireata cum era, se hotara sa puna la incercare promisiunea facuta de pestisor. Porunci batranului sa se intoarca indata pe tarm si sa-i ceara pestisorului sa-i indeplineasca o dorinta.
Pescarul porni inspre mare si, cam sovaielnic, il striga pe pestisor. Acesta nu intarzie sa se arate, iar pescarul ii destainui ce-i ceruse nevasta sa-i porunceasca. Ii ceru o covata mai mare, in locul celei vechi, ponosite. Pestisorului nu i se paru greu sa-i indeplineasca dorinta si-i promise pescarului ca sotia lui va fi multumita.
Auzind acestea, pescarul porni agale spre casa. Cand ajunse aici, spre mirarea lui, vazu in odaia mica a casutei o covata mare si frumoasa, cum nu-i fusese dat sa vada vreodata. Nevasta sa statea nerabdatoare langa vas, clatinandu-si capul in semn de uimire. Acum dadea crezare puterii nemaipomenite a pestisorului de aur si nu trecu mult timp ca nascoci din nou o dorinta demna de lacomia ei.
Gandindu-se ca aceasta covatica nu-i este de ajuns, isi trimise din nou barbatul la malul marii, pentru a cere pestisorului de aur sa-i indeplineasca cea de-a doua dorinta. De asta-data, femeia vroia o casa frumoasa si impodobita, pe locul celei darapanate.
Zbiera cat o tinea gura, fugarindu-l pe bietul pescar. Vorbele-i taioase se auzira pana departe si pescarul nu avu incotro decat sa-l cheme din nou pe facatorul de minuni. Om cinstit, cumpatat si modest, ii era rusine de lacomia sotiei sale. Se temea ca pestisorul se va supara daca il cauta dupa atat de putin timp. Poate isi va spune ca este si el la fel de necinstit si de lacom ca si nevasta sa.
Isi ascunse rusinea, isi lua inima-n dinti si-l chema pe pestisor, cu glasul cu care o sluga il cheama pe stapan. Ii aduse la cunostinta cea de-a doua dorinta a femeii. Pestisorul il asigura ca dorinta ii era ca si indeplinita, iar la intoarcere va gasi o casa noua, incapatoare, din care nu va lipsi nimic.
Pescarul merse inspre casa, cu capul plecat. Spre mirarea lui, in locul bordeiului darapanat, se afla o casa mare, nou-nouta, dar nevasta lui statea in prag, tot mohorata, scrasnind din dinti de nemultumire.
“Te pomenesti ca nu-i sunt de ajuns toate bogatiile din lume”, asa ca ii povesti barbatului sa faca din nou cale-intoarsa si sa se-infatiseze inaintea pestisorului. Urma sa i se-indeplineasca cea de-a treia dorinta: vroia un palat.
Pestisorul ii indeplini dorinta desi parea deja satul si plictisit de lacomia lor. Cand barbatul se intoarse acasa, nu-i veni sa-si creada ochilor. In locul casei era un palat care se inalta falnic in tinutul acela parasit ce pana nu mult fusese parca uitat de Dumnezeu.
Nevasta-sa era acum imparateasa si se asezase deja pe locul de cinste din sala mare a palatului. Cand isi vazu barbatul la poarta, ii adresa niste vorbe dispretuitoare, izvorate din inima ei haina, de piatra. Il goni de la palat, strigandu-i ca este un biet muritor, impovarat de ani, si ca ar face bine sa-si caute norocul in alta parte. Il izgoni ca pe un dusman si-i spuse sa ia seama ca nu care cumva sa indrazneasca sa mai puna piciorul in palatul ei.
Batranul pescar parasi palatul si porni incotro vazu cu ochii, iar pentru drum nu i se dadu nici macar o bucata de paine. Paznicii palatului il inghiontira si-l batjocorira. I se interzise sa se mai apropie vreodata de palat.
Bietul pescar nici nu intelegea bine ce se petrecea. Cazu pe ganduri, stia ca doar pestisorul de aur putea sa-i dea vreun sfat. Cobora din nou la tarm si-l chema inca o data desi cele trei dorinte fura deja indeplinite. Totusi, pestisorul se arata si acum. Batranul ii povesti de necazul care dadu-se peste el, de trufia nevestei sale, facand din ea o fiinta nemiloasa si rauvoitoare. Pe el il izgonise din palat, intr-o lume a suferintei si a deznadejdii.
Avea o ultima rugaminte, pornita din suflet. Ii ceru pestisorului sa naruie palatul si sa faca sa dispara bogatiile primite, iar acasa vroia s-o gaseasca pe nevasta lui asteptand in usa subreda a vechiului lor bordei, in care sa domneasca pacea si impacarea.
Lacomia nevestei pescarului il supara din cale afara pe pestisor, astfel ca se indura de sufletul necajit care venise sa-si jeleasca amaraciunea. Hotara sa faca dreptate si sa-i indeplineasca aceasta ultima dorinta. Il imbuna pe bietul pescar si-l trimise acasa.
Nu mai era nici urma de palat, de curte imparateasca si de multimea de servitori care forfoteau prin palat sa-i faca pe plac stapanei. Disparuse si mantia imparateasca, purpurie. Cand vazu vechea lor casuta, cu peretii scorojiti, se simti cu sufletul impacat; inauntru isi gasi nevasta, nestatornica si nemultumita, cum era si mai inainte.
Totul era ca la inceput: viata lor era lipsita de bucurii si de bogatii, asa cum fusesera obisnuiti. Pescarul mai iesea din cand in cand la pescuit, dandu-si toata silinta sa prinda cat mai multi pestisori in carligul unditei. Duceau o viata grea, plina de griji, dar pescarul stia ca era tocmai viata pe care si-o dorise, desi nevasta continua sa-l dojeneasca pe nedrept in fiecare zi.

CARTEA JUNGLEI - dublat in limba romana

BUNICUL de Barbu St. Delavrancea

Dragi parinti si bunici va pun iarasi la citit. Este frig afara... A sosit vremea povestilor spuse la "gura sobei"... Oricat ar fi de frumoasa o poveste urmarita in timpul unui film, nu inlocuieste povestea rostita de glasul drag al bunicilor. si pentru ca in 2 octombrie 2009 am pus povestea Bunica, astazi va invit la povestea pereche Bunicul, de acelasi minunat scriitor al romanilor, Barbu Stefanescu Delavrancea


BUNICUL

"Se scutura din salcami o ploaie de miresme.
Bunicul sta pe prispa. Se gandeste. La ce se gandeste? La nimic. Innumara florile care cad. Se uita-n fundul gradinii. Se scarpina-n cap. Iar innumara florile scuturate de adiere.
Pletele lui albe si crete parca sunt niste ciorchini de flori albe; sprincenele, mustatile, barba... peste toate au nins anii multi si grei.
Numai ochii bunicului au ramas ca odinioara: blanzi si mangaietori.
Cine tranti poarta?
- Credeam ca s-a umflat vantul... o, bata-va norocul, cocoseii mosului!
Un baietan s-o fetita, rosii si bucalai, sarutara manele lui "tata-mosu".
- "Tata-mosule, zise fetita, de ce zboara pasarile?
- Finca au aripi, raspunse batranul sorbind-o din ochi.
- Poi, ratele n-au aripi? de ce nu zboara?
- Zboara, zise baiatul, dar pe jos.

Batranul coprinse intr-o mana pe fata si in cealalta pe baiat.
- O, voinicii mosului!...
Si zambi pe sub mustati, si-i privi cu atata dragoste, ca ochii lui era numai lumina si binecuvantare.
- Tata-mosule, da' cocorii un' se duc cand se duc?
- In tara cocorilor.
- In tara cocorilor?
- Da.
- Dar randunelile un'se duc cand se duc?
- In tara randunelilor.
- In tara randunelilor?
- Da.
- Tata-mosule, as vrea sa-mi creasca si mie aripi si sa zbor sus de tot, pana in slava cerului, zise baiatul netezindu-i barba.
- Daca ti-o creste tie aripi, zise fata, mie sa-mi prinzi o presura si un sticlete.
- Da... ha... ha... poi ce fel... si mie?
Fata se intrista.
Batranul o mangaie si zise baiatului:
- Bine, sa prinzi si pentru tine, sa prinzi si pentru ea.
- Tie doua si mie doua... nu e-asa, tata-mosule?
- Fireste, tie doua, lui doua si mie una.
- Vrei si tu, tata-mosule? intreba baiatul cu mandrie.
- Cum de nu?! Mie un scatiu.
Ce fericiti sunt!
Baiatul incaleca pe un genuchi si fata pe altul. Bunicul ii joaca. Copiii bat in palme. Bunicul le canta "Mai cazace, cazacele, ce cati noaptea prin argele"...
O femeie uscativa intra pe poarta cu doua doniti de apa. Copiii tacura din ras si bunicul din cantec.
E muma lor si fata lui.
Cum il vazu, incepu:
- I... tata, si d-ta... iar ii razgai... o sa ti sa suie in cap...
Bunicul ridica mana in sus, aducand destele ca un preot care binecuvinteaza, si zise prelung:
- Lasati pe copii sa vie la mine!
- Biiine, tata, biiine... dar stii... o, bata-i focul de copii!...
Femeia intra in casa.
- Sa-i bata norocul si sanatatea, sopti mosul ca si cum ar fi mustrat pe cineva, si saruta in crestetul capului si pe unul, si pe altul.
Si iar incepu rasul, si jocul, si cantecul.
Se osteni bunicul. Statu din joc. Copiii incepura sa-l mangaie.
Din vorba in vorba, copiii se facura stapani pe obrajii bunicului.
- Partea asta este a mea.
- Si partea asta, a mea!
- Mustata asta este a mea.
- Si asta, a mea!
La barba se-ncurcara. Bunicul ii impaca, zicandu-le:
- Pe din doua.
Si copii o si daspicara, cam repede, ca batranul stranse din ochi.
- Jumatate mie.
- Si jumatate mie.
Si dupa ce o impartira frateste, incepu lauda.
Baiatul:
- Mustata mea e mai lunga.
Fata:
- Ba a mea e mai lunga!
Si baiatul intinse d-o mustata si fata de alta, ba a lui, ba a ei sa fie mai lunga.
Pe bunic il trecura lacramile, dar tacu si-i impaca zicandu-le:
- Amandoua sunt dopotriva.
- S-a mea, s-a ei!
- S-a mea, s-a lui!
La obraji cearta se aprinse mai tare.
- Partea mea e mai frumoasa.
- Ba a mea, ca e mai alba!
Bunicul zambi.
- Ba a mea, ca e mai calda!
- Ba a mea, ca e mai dulce!
- Ba a mea, ca nu e ca a ta!
- Ba a mea, ca are un ochi mai verde!
- Ba a mea, ca are un ochi si mai verde!
Bunicul abia se tinea de ras.
- Ba a mea!
- Ba a mea!
Si baiatul, infuriindu-se, trase o palma in partea fetei.
Fata tipa, sari de pe genuchiul batranului, se repezi si trase o palma in partea baiatului.
Baiatul, cu lacramile in ochi, saruta partea lui, si fata, suspinand pe a ei.
Mama lor iesi pe use si intreba restit:
- Ce e asta, vermi neadormiti!
Obrajii bunicului erau rosii si calzi. Si surazand fericit, raspunse fie-sei:
- Lasati pe copii sa vie la mine!"

BUNICA- Barbu Stafanescu Delavrancea

Dragii mei, astazi m-am oprit la o poveste minunata lasata mostenire, noua romanilor si nu numai, de catre Barbu Stefanescu Delavrancea. Se numeste BUNICA si atunci cand ii dau citire, aerul din jur se umple cu mirosul proaspat de sat. Amintiri minunate ma leaga de aceasta poveste... Acum cand fetita mea cea mare m-a fericit, daruindu-mi o nepotica, simt in inima, ceea ce a simtit si bunica mea cand eu m-am nascut. Pentru ea, am devenit micul ei univers... si soarele... si luna deopotriva... Dar, abia acum am inteles, ceea ce ea a daruit in toti acei minunati ani in care Dumnezeu ne-a dorit impreuna. Cititi parinti, bunici si copii si bucurati-va de clipele si iubirea ce o aveti in aceste clipe.



"Casa bunicilor
O vaz, ca prin vis. O vaz limpede, asa cum era. Nalta, uscativa, cu parul alb si cret, cu ochii caprui, cu gura stransa si cu buza de sus crestata în dinti de pieptene, de la nas in jos. Cum daschidea poarta, ii saream înainte. Ea baga binisor mana in san si-mi zicea:

- Ghici...
- Alune!
- Nu.
- Stafide!
- Nu.
- Naut!
- Nu.
- Turta-dulce!
- Nu.

Pana nu ghiceam, nu scotea mana din san. Si totdauna sanul ei era plin. Ii sarutam mana. Ea-mi da parul în sus si ma saruta pe frunte. Ne duceam la umbra dudului din fundul grãdinii. Ea isi infigea furca cu caierul de in în brau si incepea sa traga si sa rasuceasca un fir lung si subtire. Eu ma culcam pe spate si lasam alene capul în poala ei. Fusul imi sfaraia pe la urechi. Ma uitam la cer, printre frunzele dudului. De sus mi se parea ca se scutura o ploaie albastra.

- Ei, ce mai vrei? îmi zicea bunica.
Surasul ei ma gadila în crestetul capului.
- Sa spui...
Si niciodata nu ispravea basmul.

Glasul ei dulce ma legana, genile mi se prindeau si adormeam, uneori tresaream s-o intrebam cate ceva, ea incepea sa spuie, si eu visam inainte.

- A fost odata un imparat mare, mare...
- Cat de mare?
- Mare de tot. Si-si iubea imparateasa ca ochii din cap. Dar copii nu avea, si ii parea rau, ii parea rau ca nu avea copii...
- Bunico, e rau sa nu ai copii?
- Fireste ca e rau. Casa omului fara copii e casa pustie.
- Bunico, dar eu n-am copii si nu-mi pare rau.

Ea lasa fusul, radea, imi dasfacea parul carliontat în doua si ma saruta în crestetul capului. Cate-o frunza se dasprindea din ramuri si cadea leganandu-se. Eu ma luam cu ochii dupe ea si ziceam:

- Spune, bunico, spune.
- Si asa, ii parea grozav de rau ca nu avea copii. Si... nu mai putea de parere de rau ca nu are copii... Intr-o zi veni la el un mos batran, batran, ca-si tara barba pe jos de batran si de cocosat ce era. Si era mic, mic de tot...
- Cat era de mic?
- Poate sa fi fost, asa, cam ca tine.
- Va sa zica, nu era mic, mic de tot...
- Era mic, da' nu asa mic de tot. Si cum veni ii zise: "Maria-ta, ai doi meri în gradina, unul langa altul, ca nu stii care sunt ramurile unuia si care sunt ale altuia, si când infloresc nu stii care sunt florile unuia si care sunt ale altuia, si asti doi meri înfrunzesc, infloresc, se scutura si mere nu fac. Maria-ta, sa stii ca atunci cand or lega rod asti doi meri, imparateasa o sa ramaie grea si o sa nasca un cocon cu totul si cu totul de aur"... Piticul se duse, si imparatul alerga in gradina, si cauta, cauta peste tot locul, pana dete peste cei doi meri. Merii se scuturasera de flori, ca sub ei parca ninsese, dar rod nu legasera.
- De ce nu legau rod, bunico?
- Stiu eu?... Dumnezeu stie...

Era asa de cald... asa de bine in poala bunichii... o adiere încetinica imi racorea fruntea... norii albi, alunecand pe cerul albastru, ma ameteau... inchideam ochii. Ea spunea, spunea inainte, mulgand repede si usurel firul lung din caierul de in.

- Si se gandi imparatul ce sa faca, ce sa dreaga ca merii sa faca mere. Unii il sfatuiau ca sa-i ude mereu, si i-a udat mereu, altii ziceau sa le dea mai mult soare, si imparatul a taiat toti pomii de jur împrejur. Si merii infloreau in fiecare saptamana, si se scuturau, si rod nu legau. Intr-o zi veni la imparat o baba batrana, batrana si zbarcita, ca mine de zbarcita, si mica, mica, ca tine de mica...
- Ca mosu de mica?
- Da, ca mosu...
- Atunci nu era mica de tot...
- Asa mica de tot nu era. Si zise împaratului: "Maria-ta, pana n-oi mulge un ulcior de lapte de la Zana Florilor, ce doarme dincolo de Valea Plangerii, intr-o campie de musetel, si n-oi uda merii cu laptele ei, merii nu leaga rod. Dar sa te pazesti, maria-ta, ca indata ce te-or simti florile, incep sa se miste, sa se bata, si multe se apleaca pe obrajii ei, si ea se dasteapta, ca doarme mai usor ca o pasare; si vai de cel ce l-o vedea, ca-l preface, dupe cum o apuca-o toanele, în buruiana pucioasa or în floare mirositoare, dar d-acolo nu se mai misca"...
- Dar ce, ai adormit, flacaul mamei?
Tresaream.
- A, nu... stiu unde ai ramas... la-a-a... Zana Florilor...

Auzisem prin vis. Pleoapele-mi cadeau incarcate de lene, de somn, de multumire. Si ma simteam usor, ca un fulg plutind pe o apa care curge incet, incetinel, incetisor... Si bunica spunea, spunea înainte, si fusul sfar-sfar pe la urechi, ca un bondar, ca acele cantece din burienile în care adormisem de atatea ori.

- Si împaratul a incalecat pe calul cel mai bun...
- Cel mai bun... inganam eu, de frica ca sa nu ma fure somnul.
- ... s-a luat o dasaga cu merinde si a plecaaat...
- ... s-a plecaaat...
- Si s-a dus, s-a dus, s-a dus...
- ... s-a dus, s-a dus...
- Pana a dat de o padure mare si intunecoasa...
- ... intunecoasa...
- ... de nu se vedea prin ea. si acolo si-a legat calul d-un stejar batran, s-a pus dasagele capatai si a închis ochii ca sa se odihneascã. Si... pasamite padurea canta si vorbea, ca era fermecata. Si... cum îi aducea soapte de departe, de pe unde ea era ca un fum, imparatul adormi, si dormi, si dormi...

Cand m-am dasteptat, bunica ispravise caierul. Dar basmul? Cu capul în poala bunichii, niciodata n-am putut asculta un basm întreg. Avea o poala fermecata, si un glas, si un fus cari ma furau pe nesimtite si adormeam fericit sub privirile si zambetul ei."

VERONICA- film

Unul dintre cele mai frumoase filme romanesti. Bucurie, cantece, voie buna, frumusete, intelepciune.... Urmariti-l la sfarsitul acesta de saptamana. Vizionare placuta!

FRUMOASA DIN PADUREA ADORMITA

Dragi copii, priviti si va incantati cu desene animate. O frumoasa ecranizare in filmulete de scurta durata, cu melodii incantatoare.

Vizionare placuta!

MICA SIRENA de Hans Christian Andersen

Dragi copii si voi parinti, bunici. Astazi am hotarat sa va pun varianta video( in mai multe serii) a minunatei posvesti Mica Sirena de Hans Christian Andresen.

Mesajul acestui film, pe care rog parintii si bunicii sa aibe rabdare sa il explice copiilor este acesta "daca iubesti cu adevarat si vrei intradevar sa fie fericit omul iubit, atunci lasa-l asa cum este si nu incerca din rasputeri sa il schimbi". E un film profund, chiar daca este varianta animata, dar Hans Chirtian Anderson este renumit pentru povestile lui pline de intelepciune. Leacul pentru durerile din cauza unui final trist, intr-o poveste de viata sau nu, este sa respecti liberul arbitru al fiecaruia si sa daruiesti iubire neconditionata. Parinti si bunici, invatati copii sa iubeasca si sa ierte. Astfel pot avea viata plina de fericire si implinire.

GASCA CU PENE DE AUR

Poveste pentru voi dragii mei copii, dar si pentru parintii vostri.



Cu iubire, Alexandra Hinda

HEIDI, fetita muntilor si Scufita Rosie

Am revenit, dragii mei si inainte de toate doresc sa spun La multi ani, Lea! Sa fie viata ta o continua lumina asa cum esti si tu pentru noi toti, cei care te cunoastem. imaginea de mai jos si filmuletul de azi sunt pentru tine, dar si pentru cei care doresc sa il urmareasca.In plus este si un cantecel dragut pentru o fetita draguta




Scufita Rosie
Vezi mai multe video din Muzica

Heidi sur Comme Au Cinema

SAREA IN BUCATE partea I si a II-a

Pentru ca v-am ramas datoare atunci cand problemele tehnice m-au facut sa pun doar povesti scrise, azi va rasfat putin si aveti cele doua parti ale frumoasei ecranizari romanesti, Sarea in bucate. Parinti, si voi puteti viziona.

Vizionare placuta!

PRASLEA CEL VOINIC SI MERELE DE AUR de Petre Ispirescu

O povestire minunata cu Feti Frumosi, cu Ilene Cosanzene, cu practica curajului...dar si cu intelepciune! Vizionare placuta, dragi copii mici si mai mari, toti cei care inca doriti bucuria in suflet!

PUNGUTA CU DOI BANI

Dragi copii, astazi avem un filmulet cu o poveste frumoasa ce se numeste PUNCUTA CU DOI BANI scrisa de marele nostru povestitor ION CREANGA. Sper sa va placa... La revedere, dragi copii!



PUNGUTA CU DOI BANI
Vezi mai multe video din Animatie

TOM SI JERRY 40 de MIN !!!!!!

Dragi copii, sa vedem daca am reusit remediem micile defectiuni ce nu mi-au permis sa va dau si variante video a povestilor mult asteptate de voi. . Azi am ales un filmulet cu Tom si Jerry, amuzant dar si cu multe invataturi. Intotdeauna sunt invataturi ce trebuie sa le luati de la filme, chiar daca este doar de amuzament. Va las in compania lui:



TOM SI JERRY 40 de MIN !!!!!!


TOM SI JERRY 40 de MIN :) !!!!!!
Vezi mai multe video din Animatie